Construcții inginerești moderne de poduri/fabrici/depozite/structuri metalice

Oțelul se caracterizează prin rezistență ridicată, greutate redusă, rigiditate generală bună și rezistență puternică la deformare. Prin urmare, este deosebit de potrivit pentru construcția de clădiri cu deschideri mari, ultra-înalte și super-grele; materialul are o omogenitate și izotropie bună, ceea ce reprezintă elasticitatea ideală, material care îndeplinește cel mai bine ipotezele de bază ale mecanicii inginerești generale; materialul are o plasticitate și o tenacitate bune, poate avea deformări mari și poate rezista bine la încărcări dinamice; perioada de construcție este scurtă; are un grad ridicat de industrializare și poate fi specializat în producție cu un grad ridicat de mecanizare.

Pentru structurile metalice, ar trebui studiate oțelurile de înaltă rezistență pentru a le crește considerabil limita de curgere. În plus, noi tipuri de oțeluri, cum ar fi oțelul în formă de H (cunoscut și sub denumirea de oțel cu flanșă largă) și oțelul în formă de T, precum și plăcile de oțel profilate, sunt laminate pentru a se adapta structurilor cu deschideri mari și nevoii de clădiri super înalte.

În plus, există un sistem de structură ușoară din oțel rezistent la căldură pentru poduri. Clădirea în sine nu este eficientă energetic. Această tehnologie folosește conectori speciali ingenioși pentru a rezolva problema punților de încălzire și încălzire din clădire. Structura mică cu zăbrele permite cablurilor și conductelor de apă să treacă prin perete în timpul construcției. Decorarea este convenabilă.

Avantaj:
Sistemul de componente din oțel are avantaje complete precum greutate redusă, fabricație în fabrică, instalare rapidă, ciclu de construcție scurt, performanță seismică bună, recuperare rapidă a investiției și poluare redusă a mediului. Comparativ cu structurile din beton armat, acesta are mai multe avantaje unice ale celor trei aspecte ale dezvoltării. La nivel global, în special în țările și regiunile dezvoltate, componentele din oțel au fost utilizate pe scară largă și în mod rezonabil în domeniul ingineriei construcțiilor.

Capacitate portantă:
Practica a arătat că, cu cât forța este mai mare, cu atât deformarea elementului de oțel este mai mare. Cu toate acestea, atunci când forța este prea mare, elementele de oțel se vor fractura sau vor suferi deformări plastice severe și semnificative, ceea ce va afecta funcționarea normală a structurii inginerești. Pentru a asigura funcționarea normală a materialelor și structurilor inginerești sub sarcină, este necesar ca fiecare element de oțel să aibă o capacitate portantă suficientă, cunoscută și sub numele de capacitate portantă. Capacitatea portantă se măsoară în principal prin rezistența, rigiditatea și stabilitatea suficiente ale elementului de oțel.

Putere suficientă
Rezistența se referă la capacitatea unei componente din oțel de a rezista la deteriorare (fractură sau deformare permanentă). Adică, nu se produce nicio cedare la curgere sau cedare la fractură sub sarcină, iar capacitatea de a lucra în siguranță și fiabil este garantată. Rezistența este o cerință de bază pe care trebuie să o îndeplinească toate elementele portante, așa că este și punctul central al învățării.